În fiecare an, iarna cea egoistă
Mă face să stau cu nasul în batistă,
Ca o artistă de revistă
Își joacă bine propriul rol,
Din cauza ei, sufletul mi-e gol.
În fiecare an, câte un stol de păsări
Pleacă tot mai departe,
Stelele dispar în ceață-n miez de noapte,
Zgomote ciudate se aud
Când se rup crengile uscate de dud.
În fiecare an, mai rău asud
Din cauza oboselii și a plictiselii,
M-am săturat să văd covoare albe
Înșirate pe caldarâm,
Nu vreau să dărâm castelele de nisip
Pe care-n visele-mi frumoase
Le-am construit!
N-am să-i spun Crăiesei Zăpezilor
"Bine-ai venit",
Nici n-am să vărs lacrimi de granit,
Spectacolul de gală s-a sfârșit
Când frunzele de tei au ruginit.
Trandafirii din Grădina Bucuriilor
Sunt aproape înghețați,
Porumbeii voiajori sunt cocoțați
Pe Scara Fericirii,
Trebuie să mă lupt cu morile de vânt
În fiecare an, în numele iubirii.
Autor - Crisastemis
Din Volumul - Punți de legătură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu